Ce e frumos dureza putin! – Suntem o istorie vie!
Cati dintre voi nu ati auzit de vorba aceasta. Mie unul mi sa confirmat inca o data. Sambata am participat cu micuta si minunata mea echipa de handbal fete a scolii unde sunt profesor, la „Memorialul Doina Cojocaru – editia a XIII a in Timisoara. Nu a fost o competitie ca oricare alta, ci pentru mine a fost una cu o incarcatura aparte deoarece a fost ultima competitie la care am participat. Nu doar ultima din acest an scolar, ci ultima din istoria scolii la handbal din care fac parte eu si minunatele mele fete. Aceasta competitie de sambata am trait-o la intensitate maxima, am reusit sa ma calific la categoria de varsta la care am participat cu fetele in finala mica(pentru locul III – IV), o finala pe care am pierdut-o in ultimele 30 de secunde, meci de infart a fost pentru mine, vorba cantecului ” totu-i dulce cand ai castigat, cand ai pierdut e totul amar”, dar nu despre aceasta competitie vreau sa vorbesc in aceasta postare.
Vreau sa vorbesc despre o istorie pe care am creato la scoala Jamu Mare, parca imi amintesc si acum era septembrie 2008, eu proaspat absolvent de facultate cu un elan puternic de a intra in sistemul de invatamant(un sistem care e praf),m-am prezentat la post si dupa 2 luni am inceput sa imi formez o echipa de handbal fete a scolii. Prin aceasta echipa au trecut multe dintre fostele mele eleve, carora le multumesc, dar echipa asta cu care am incheiat activitatea handbalistica a scolii este minunata. Am reusit treptat sa fac cunoscuta scoala Jamu Mare in judetul Timis si nu numai. Am participat la nenumarate competitii despre care am scris ori de cate ori am avut ocazia. Competitii incununate cu succes, competitii traite la intensitate maxima. In acesti 4 ani de munca de cand sunt profesor la aceasta scoala am incercat sa ii indrum pe elevii mei spre acest sport minunat care este handbalul. Am reusit sa si trimit unii dintre elevii mei la scoliile de profil, am reusit sa merg chiar pana in Bicaz la un turneu de handbal fete, ceea ce pentru o scoala dintr-o comuna mica este un lucru mare zic eu.
Dar vreau sa revin asupra titlului postarii, da ce e frumos dureaza putin. Zic asta pentru asa cum am spus in randurile de mai sus, activitatea handbalistica condusa de mine in aceasta scoala a luat sfarsit sambata, si daca e sa trag o linie asupra celor 4 ani in care am indrumat si am condus aceasta activitate nu am decat cuvinte de lauda si de aprecieri pentru toti cei care au facut parte din echipele mele. In mod special ma refer aici la „generatia de aur a scolii jamu mare de handbal fete” , sunt niste fete minunate, pe care le respect si la care tin enorm de mult. Cu aceste fete am intrat in istoria scolii. Au crescut sub ochii mei, le-am educat (zic eu bine), le-am invatat „ABC-ul handbalului”, am trait atat clipe minunate cat si mai putin placute impreuna, si acum imi amintesc cand le sunam, pentru ca vedeam ca nu sunt la scoala de dimineata si le obligam sa vina la scoala in zilele de antrenament, desi erau bolnave, sa numai zic de „regula lu 7”, sacrificiile pe care le-au facut aceste fete pentru sport, dar vb aia „performanta cere sacrificii” ,si da am facut performanta, chiar daca „nu am adus medalii in scoala” cum mai zic unii de prin comuna, nu le-am adus, dar am avut trofee, diplome si pe langa astea, cel mai important lucru am avut o adevarata echipa, le-am facut pe aceste fete sa se comporte ca o echipa, si sunt convins ca asa vor ramane si peste ani.Sunt multe lucruri care ar trebui spuse, daca ar fi sa povestesc m-as intinde pe cel putin 3 postari. Aceste fete m-au facut pe mine sa imi doresc altceva de la viata(dar despre asta am sa vorbesc intr-o postare viitoare), m-au facut sa iubesc handbalul si mai mult, m-au facut sa iubesc stresul si agitatia care se iveste datorita competitiilor, m-au facut sa traiesc aceste emotii care sunt la competii si din alta postura nu doar de cea de sportiv, si ce conteaza cel mai mult e ca ne vom aminti atat eu cat si ele de aceste clipe peste ani si probabil vom spune:” a fost frumos, a durat putin, dar am creat o istorie.”
Asta este cel mai „dureros” pentru un profesor de educatie fizica ca generatiile pleaca, de aceea am si zis ca aceasta competitie care a fost sambata a fost ultima, pentru ca nu mai am echipa, 5 fete sunt clasa a VIII a si termina scoala generala anul acesta. Si stiu ca unii veti spune :” lasa bre ca vin altii”, sunt de acord dar aceste fete sunt speciale pentru mine pentru ca au fost prima generatie a mea cu care am obtinut rezultate bune(zic eu), tinand cont de conditiile pe care le am de pregatire.
Ca o concluzie zic doar atat: ” MULTUMESC Deea, Mariana, Lala, Gorbicz, Nico, Anku, Sandy, Lemon, Moldo.
Poze si video de la activitatea mea handbalistica gasiti pe blog prin arhiva, pe facebook-ul meu la albumul special creat, pe canalul meu de YouTube.
Memorial Mihai Adamescu – editia a III a – 18 – 20 Mai 2012 Bicaz
Incep acesta postare printr-o prezentare a minunatei mele echipe de care sunt asa de mandru:
- randul de sus: Parasca Anita(Gorbicz) – cls a VIII a , Buna Sandra(Lemon) – cls a VI a , Dracea Nicoleta(Nico) – cls a VIII a, Glodeanu Laura(Lala, Laury) – cls a VIII a, Eu(coach), Bejan Alexandra (Sandy) – cls a VI a.
- randul de jos: Agafitei Ana Maria(Anka, Anku) – cls a VIII a, Duga Andreea(Deea) – cls a VIII a , Samanta Mariana(Mariana) – cls a VII a , Ungureanu Ana Maria(Moldo) – cls a V a.
Asa cum am promis am revenit cu detalii despre turneul de handbal fete – „Memorial Mihai Adamescu – editia a III a Bicaz” . In primul rand vreau sa multumesc sponsoriilor si oameniilor faini din on-line care m-au ajutat si datorita carora am reusit sa particip la acest turneu. Deplasarea a fost una lunga si solicitanta cel putin pentru mine, care nu stiu daca am dormit 15 ore in 5 zile dar a meritat pe deplin si nu doar din punct de vedere al handbalului, cheiile Bicazului sunt superbe. Eram obisnuit cu astfel de deplasari de pe vremea de cand eram spotiv acitiv, doar ca de data aceasta a fost mai greu pentru ca trebuia sa ma ocup eu de fiecare detaliu. Cazarea am avut-o in Bicaz la Pensiunea Ceahlau, si sunt multumit de conditiile de cazare. Am mancat foarte bine la intoarcere la CASA VERDE din TARNAVENI. Fetele nu au avut parte doar de un adevarat cantonament sportiv in aceasta perioda, ci si de o excursie pe care o vor tine minte toata viata. Pentru ele a fost o experienta unica, din toate punctele de vedere. Vreau sa le multumesc, pentru daruinta cu care au luptat la fiecare meci pe care l-am jucat, disciplina de care au dat dovada (doar sunt educate de mine:P), spiritul de sacrificiu, au luptat pana in ultima secunda, e greu e descris in cuvinte cat de mandru si multumit sunt de ele. Practic la acest turneu am castigat o adevarata echipa.
Tin sa precizez ca la acest turneu toate echipele care au participat au fost castigatoare, dandu-se diploma de participare si medalie la toate echipele participante(cate una de profesor sa nu se intaleaga altceva), pe langa lucrurile bune care s-au intamplat au fost si lucruri mai putini bune, din punct de vedere handbalistic. Din punctul meu de vedere organizarea a lasat putin de dorit, adica s-a stabilit un program competitional de la inceput dar nu s-a respectat. Sedinta tehinca trebuia sa incepa la o anumita ora si a inceput dupa aproape o ora, programul meciurilor nu s-a respectat, am avut meci la ora 9:30, apoi la ora 15:00 si ultimul la ora 18:00, de stiam de la inceput de aceste ore nu era problema ca mergem cu fetele la pensiune si ne odihneam. Ideea organizatorilor de a baga meciuri de „old boys” demonstrative a fost buna dar, dupa parerea mea si a altor profesori participanti, trebuiau sa se gate meciurile copiilor si apoi puteau sa joace non-stop meciuri de old boys. Inca un punct in minus a fost arbitrajul execrabil, ca nu il pot numi altfel, de care am avut parte, pana la urma daca tot nu se dadeau diplome de locuri si cupe, de ce naiba nu au arbitrat corect. In primul meci am fost furat ca la usa cortului, tabela a fost oprita(timpul nu se scurgea) in momentul in care conduceam la 2 goluri, am luat cel putin 4 eliminari(si nu era cazul poate la 1-2 dar nu la 4), si nu doar ca am luat acele eliminari dar mi-au scos si cele mai valoroase jucatoare. Nu o zic cu modestie dar cred ca s-au speriat de jocul practicat de fetele mele. Consider acest tip de arbitraj o lipsa de fair-play, de respect. E drept ca am primit invitatia la turneu pe FaceBook, dar daca tot le-am onorat-o si am fost prezent, venind de la sute de km distanta, de ce nu au arbitrat cum trebuie, pana la urma e vorba de un memorial, de o activitate pentru copii, in fine doar organizarea mi-a lasat un gust amar in toata aceasta perioada.
Deci inca o data multumesc fetelor, multumesc parintiilor mei, multumesc parintiilor fetelor ca mi le-au lasat si mi le lasa in continuare la echipa,multumesc sponsorilor.
Mai jos aveti si un video cu poze de la aceasta deplasare, enjoy, like , share 😛
D'ale lu' Nutzu 