Ce e frumos dureza putin! – Suntem o istorie vie!

Cati dintre voi nu ati auzit de vorba aceasta. Mie unul mi sa confirmat inca o data. Sambata am participat cu micuta si minunata mea echipa de handbal fete a scolii unde sunt profesor, la „Memorialul Doina Cojocaru – editia a XIII a in Timisoara. Nu a fost o competitie ca oricare alta, ci pentru mine a fost una cu o incarcatura aparte deoarece a fost ultima competitie la care am participat. Nu doar ultima din acest an scolar, ci ultima din istoria scolii la handbal din care fac parte eu si minunatele mele fete. Aceasta competitie de sambata am trait-o la intensitate maxima, am reusit sa ma calific la categoria de varsta la care am participat cu fetele in finala mica(pentru locul III – IV), o finala pe care am pierdut-o in ultimele 30 de secunde, meci de infart a fost pentru mine, vorba cantecului ” totu-i dulce cand ai castigat, cand ai pierdut e totul amar”, dar nu despre aceasta competitie vreau sa vorbesc in aceasta postare.

Vreau sa vorbesc despre o istorie pe care am creato la scoala Jamu Mare, parca imi amintesc si acum era septembrie 2008, eu proaspat absolvent de facultate cu un elan puternic de a intra in sistemul de invatamant(un sistem care e praf),m-am prezentat la post si dupa 2 luni am inceput sa imi formez o echipa de handbal fete a scolii. Prin aceasta echipa au trecut multe dintre fostele mele eleve, carora le multumesc, dar echipa asta cu care am incheiat activitatea handbalistica a scolii este minunata. Am reusit treptat sa fac cunoscuta scoala Jamu Mare in judetul Timis si nu numai. Am participat la nenumarate competitii despre care am scris ori de cate ori am avut ocazia. Competitii incununate cu succes, competitii traite la intensitate maxima. In acesti 4 ani de munca de cand sunt profesor la aceasta scoala am incercat sa ii indrum pe elevii mei spre acest sport minunat care este handbalul. Am reusit sa si trimit unii dintre elevii mei la scoliile de profil, am reusit sa merg chiar pana in Bicaz la un turneu de handbal fete, ceea ce pentru o scoala dintr-o comuna mica este un lucru mare zic eu.

Dar vreau sa revin asupra titlului postarii, da ce e frumos dureaza putin. Zic asta pentru asa cum am spus in randurile de mai sus, activitatea handbalistica condusa de mine in aceasta scoala a luat sfarsit sambata, si daca e sa trag o linie asupra celor 4 ani in care am indrumat si am condus aceasta activitate nu am decat cuvinte de lauda si de aprecieri pentru toti cei care au facut parte din echipele mele. In mod special ma refer aici la „generatia de aur a scolii jamu mare de handbal fete” , sunt niste fete minunate, pe care le respect si la care tin enorm de mult. Cu aceste fete am intrat in istoria scolii. Au crescut sub ochii mei, le-am educat (zic eu bine), le-am invatat „ABC-ul handbalului”, am trait atat clipe minunate cat si mai putin placute impreuna, si acum imi amintesc cand le sunam, pentru ca vedeam ca nu sunt la scoala de dimineata si le obligam sa vina la scoala in zilele de antrenament, desi erau bolnave, sa numai zic de „regula lu 7”, sacrificiile pe care le-au facut aceste fete pentru sport, dar vb aia „performanta cere sacrificii” ,si da am facut performanta, chiar daca „nu am adus medalii in scoala” cum mai zic unii de prin comuna, nu le-am adus, dar am avut trofee, diplome si pe langa astea, cel mai important lucru am avut o adevarata echipa, le-am facut pe aceste fete sa se comporte ca o echipa, si sunt convins ca asa vor ramane si peste ani.Sunt multe lucruri care ar trebui spuse, daca ar fi sa povestesc m-as intinde pe cel putin 3 postari. Aceste fete m-au facut pe mine sa imi doresc altceva de la viata(dar despre asta am sa vorbesc intr-o postare viitoare), m-au facut sa iubesc handbalul si mai mult, m-au facut sa iubesc stresul si agitatia care se iveste datorita competitiilor, m-au facut sa traiesc aceste emotii care sunt la competii si din alta postura nu doar de cea de sportiv, si ce conteaza cel mai mult e ca ne vom aminti atat eu cat si ele de aceste clipe peste ani si probabil vom spune:” a fost frumos, a durat putin, dar am creat o istorie.”

Asta este cel mai „dureros” pentru un profesor de educatie fizica ca generatiile pleaca, de aceea am si zis ca aceasta competitie care a fost sambata a fost ultima, pentru ca  nu mai am echipa, 5 fete sunt clasa a VIII a  si termina scoala generala anul acesta. Si stiu ca unii veti spune :” lasa bre ca vin altii”, sunt de acord dar aceste fete sunt speciale pentru mine pentru ca au fost prima generatie a mea cu care am obtinut rezultate bune(zic eu), tinand cont de conditiile pe care le am de pregatire.

Ca o concluzie zic doar atat: ” MULTUMESC Deea, Mariana, Lala, Gorbicz, Nico, Anku, Sandy, Lemon, Moldo.

Poze si video de la activitatea mea handbalistica gasiti pe blog prin arhiva, pe facebook-ul meu la albumul special creat, pe canalul meu de YouTube.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: